Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în Vâlcea: Unul dintre cei patru răniți a murit

Accident grav în Vâlcea: Unul dintre cei patru răniți a murit

2 minute de citit Publicat la 18:43 11 Iun 2017 Modificat la 18:43 11 Iun 2017

Update: Una dintre victimele accidentului rutier produs duminică după amiaza, pe DN67, la Căzăneşti, în judeţul Vâlcea, a decedat, iar un copil de trei ani, politraumatizat, a fost transportat de un echipaj de Ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Gabriel Popescu, persoana care a decedat este o femeie de circa 35 de ani.

O maşină în care se aflau patru persoane (şoferul, două femei şi un copil) s-a izbit duminică după amiaza de un cap de pod pe DN67, în localitatea Căzăneşti.

O tânără de 22 de ani şi un copil de trei ani au fost proiectaţi prin parbrizul maşinii în urma impactului. Tânăra de 22 de ani a fost transportată la spital de către un echipaj SMURD, iar copilul a fost transportat la UPU Râmnicu Vâlcea de către un echipaj de Ambulanţă cu medic. A doua femeie aflată în maşină, mama copilului de trei ani, a fost grav rănită şi a decedat. Şoferul nu a suferit răni grave.

"Copilul de trei ani era politraumatizat şi a fost preluat de un echipaj de Ambulanţă şi transportat la UPU Râmnicu Vâlcea. O tânără de 22 de ani a fost transportată la spital, conştientă, de către un echipaj SMURD. O a treia victimă a accidentului, o femeie, mama copilului de trei ani, a decedat", a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vâlcea, medicul Adrian Popescu.

Autoturismul implicat în accident este înmatriculat în Anglia şi era condus de un bărbat de 30 de ani din Inăteşti. Maşina se deplasa pe ruta Râmnicu Vâlcea - Horezu, iar la Căzăneşti, în momentul în care a intrat în depăşirea unui alt autovehicul, şoferul a pierdut controlul volanului şi automobilul a intrat într-un cap de pod, potrivit informaţiilor remise de reprezentanţii IPJ Vâlcea.

În zona în care a avut loc accidentul, traficul rutier a fost complet blocat timp de aproximativ o oră.

Potrivit sursei citate, după primele cercetări desfăşurate la faţa locului a reieşit că accidentul s-a produs "pe fondul unei depăşiri neregulamentare". În cauză se desfăşoară cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Știre inițială: Patru persoane au fost rănite, dintre care două au suferit răni grave, în urma unui accident rutier produs duminică după amiaza, pe DN67, la Căzăneşti, în judeţul Vâlcea, unde un automobil s-a izbit de un cap de pod.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, printre cei patru răniţi sunt şi doi copii, iar traficul rutier este blocat.

Autoturismul implicat în accident este înmatriculat în Anglia şi era condus de un bărbat de 30 de ani din Inăteşti. Maşina se deplasa pe ruta Râmnicu Vâlcea - Horezu, iar la Căzăneşti, în momentul în care a intrat în depăşirea unui alt autovehicul, şoferul a pierdut controlul volanului şi automobilul a intrat într-un cap de pod, potrivit informaţiilor remise de reprezentanţii IPJ Vâlcea.

În urma impactului, doi copii ar fi fost proiectaţi prin parbriz. Toţi cei patru răniţi au fost transportaţi la spital.

În zona în care a avut loc accidentul, traficul rutier a fost complet blocat.

Potrivit sursei citate, după primele cercetări desfăşurate la faţa locului a reieşit că accidentul s-a produs "pe fondul unei depăşiri neregulamentare".

Sursă: Agerpres
Etichete: accident rutier
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole