O tânără în vârstă de 22 de ani a ajuns la spital cu multiple traumatisme după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat, sâmbătă, pe DJ 504, în localitatea Cernetu.
La sosirea echipajelor de intervenţie, victima era încarcerată şi prezenta multiple traumatisme. După ce a fost scoasă din autoturismul răsturnat, tânăra a fost preluată de un echipaj SMURD care i-a acordat primul ajutor şi a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, tânăra în vârstă de 22 de ani, din localitatea teleormăneană Conţeşti, nu a redus viteza maşinii într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit un podeţ, răsturnându-se în afara părţii carosabile.
Ea a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.