Rezultate Loto 6/49 de duminică, 22 decembrie. Numerele extrase și premiile puse în joc
Publicat acum 8 ore si 7 minute
Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc luni dimineaţa, pe DN7, în zona Lazaret, unde se circulă alternativ, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din Sibiu.
Din primele informaţii, cele cinci persoane rănite sunt conştiente, iar una dintre ele ar fi încarcerată.
La locul accidentului s-au deplasat trei ambulanţe şi o autospecială pentru descarcerare, potrivit ISU.
Circulaţia rutieră este blocată pe sensul Vâlcea - Sibiu şi se circulă alternativ pe celălalt sens care are două benzi, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu. Accidentul a avut din cauza unei pătrunderi pe contrasens, potrivit Poliţiei.