Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în Sălaj. A fost activat planul roșu de intervenție

Accident grav în Sălaj. A fost activat planul roșu de intervenție

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:20 09 Oct 2016 Modificat la 22:20 09 Oct 2016

Un număr de nouă persoane au ajuns la spital în urma coliziunii a două autovehicule, duminică, între localitățile Badon și Borla, în urma accidentului fiind activat planul roșu de intervenție.

Potrivit Tincuței Dumuța, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, o mașină, care a încercat să evite coliziunea cu autovehiculul din fața ei, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un alt autovehicul.

În cele două mașini se aflau 10 pasageri, dintre care nouă au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Zalău. Tincuța Dumuța a adăugat că cinci dintre cei nouă pasageri au suferit răni ușoare.

„În urma accidentului a fost activat planul roșu de intervenție, la fața locului ajungând imediat o autospecială pentru descarcerare, o autospecială cu apă și spumă de la Detașamentul Zalău, trei echipaje SMURD și șase echipaje ale Ambulanței sălăjene, cele nouă victime fiind transportate la UPU Zalău. O persoană — un bărbat de 28 de ani, a fost scoasă dintre fiarele contorsionate ale unui autoturism, de către un echipaj de la descarcerare”, se arată într-o postare pe Facebook a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Zalău.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole