Antena 3 CNN Actualitate Accident grav în Giurgiu. Doi polițiști au fost răniți

Accident grav în Giurgiu. Doi polițiști au fost răniți

1 minut de citit Publicat la 12:06 12 Aug 2017 Modificat la 12:06 12 Aug 2017

Doi poliţişti de la Poliţia Rurală Băneasa, judeţul Giurgiu, au fost transportaţi la spitale din Capitală, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, maşina de serviciu în care se aflau a intrat în coliziune cu un autoturism pe o şosea din municipiul Giurgiu. 

"Pe şoseaua Bucureşti din municipiul Giurgiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o autospecială de poliţie în care se aflau doi poliţişti de la Secţia Rurală Băneasa, în timp ce încerca să intre într-o benzinărie care se afla pe cealaltă parte a drumului, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Dacia Duster care venea din sens opus. În urma impactului, cei doi poliţişti au suferit răni grave şi au fost transportaţi la spitale din Capitală", a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache. 

Potrivit acestuia, se pare că accidentul s-a produs "pe fondul neacordării de prioritate" la virajul în benzinărie. Poliţiştii fac cercetări privind stabilirea cauzelor pentru care s-a produs accidentul şi a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, a precizat Vasilache. 

Şoferul care conducea autoturismul Dacia Duster nu a fost rănit şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice iar pentru poliţistul care se afla la volan alcoolemia va fi stabilită în urma recoltării de probe biologice, întrucât starea acestuia de sănătate nu permitea efectuarea probei cu etilotestul. 

Poliţiştii au vârste de 45, respectiv 50 de ani şi unul dintre aceştia mai avea câteva zile până la ieşirea la pensie. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole