Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în Botoșani. O persoană a murit și alte trei au fost rănite

Accident grav în Botoșani. O persoană a murit și alte trei au fost rănite

<1 minut de citit Publicat la 16:41 21 Mai 2018 Modificat la 16:41 21 Mai 2018

Un bărbat în vârstă de 75 de ani a murit, luni după-amiază, într-un accident produs în timp ce descărca bagaje dintr-o maşină staţionată.

Potrivit poliţiştilor de circulaţie, accidentul s-a produs în localitatea Carasa, în timp ce bărbatul descărca nişte bagaje din portbagajul unui autoturism. În momentul respectiv, un alt autoturism a lovit violent maşina aflată în staţionare, iar bătrânul, izbit de spatele maşinii, a intrat în stop cardio-respirator. Medicii sosiţi să acorde primul ajutor au încercat să-l resusciteze, însă au fost nevoiţi să declare decesul.

Din accident a mai rezultat rănirea şoferului de 56 de ani care a produs accidentul, a unei femei de 52 de ani aflată la volanul autoturismului care staţiona, dar şi a unei femei de 78 de ani, aflată lângă maşina lovită.

Cele trei persoane rănite au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole