Antena 3 CNN Actualitate Social Accident grav în Argeș. O mașină a intrat în mai multe persoane, după ce s-a izbit de alt autoturism: mai multe victime

Accident grav în Argeș. O mașină a intrat în mai multe persoane, după ce s-a izbit de alt autoturism: mai multe victime

1 minut de citit Publicat la 11:42 26 Ian 2019 Modificat la 11:42 26 Ian 2019

Şapte persoane au primit îngrijiri medicale, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs într-o staţie de autobuz din localitatea argeşeană Albota. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, în accidentul care a avut loc pe DN 65 au fost implicate două autoturisme. 

Din primele cercetări a reieşit că şoferul unuia dintre autoturisme nu a acordat prioritate la ieşirea de pe un drum lateral, intrând în coliziune cu o altă maşină, care circula regulamentar din direcţia Slatina către Piteşti. În urma impactului, al doilea autoturism a fost proiectat în staţia de autobuz, unde se aflau mai mulţi pietoni. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că la faţa locului au intervenit trei autospeciale SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă, precum şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. 

Conform aceleiaşi surse, în evenimentul rutier au fost implicate opt persoane, dintre care trei aflate în autoturisme şi cinci în staţie. Trei dintre pietoni au fost răniţi, cele mai grave leziuni fiind suferite de o femeie. 

"La spital au ajuns trei persoane, două femei şi un bărbat, una dintre femei cu suspiciune de fracturi la picioare. Alte patru persoane, bărbaţi, au fost asistate medical la faţa locului", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole