Antena 3 CNN Externe Accident grav de teleschi. Opt persoane au fost rănite

Accident grav de teleschi. Opt persoane au fost rănite

<1 minut de citit Publicat la 19:35 16 Mar 2018 Modificat la 19:35 16 Mar 2018

Cel puţin opt persoane au fost rănite vineri într-un accident provocat de un teleschi devenit incontrolabil în staţiunea georgiană Gudauri, au anunţat autorităţile locale.

Scaunele teleschiului au început să o ia înapoi în timp ce acesta urca în plină viteză, răsturnând în mod brutal ocupanţii lor în zăpadă, în strigătele înfricoşate ale martorilor scenei, potrivit imaginilor difuzate pe internet.

Accidentul a fost aparent provocat de o întrerupere a alimentării electrice, teleschiul fiind oprit de urgenţă, potrivit ministrului economiei, Dmitri Kumsişvili.

''Ministrul de Interne a deschis o anchetă pentru încălcarea normelor de securitate'', le-a spus el ziariştilor.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, David Sergheenko, a asigurat că turiştii afectaţi, între care mulţi georgieni, ruşi, suedezi şi ucraineni, nu au fost răniţi grav.

''Doi dintre ei, între care o femeie însărcinată venită din Suedia, au fost duşi la un spital din Tbilisi'', capitala Georgiei, a precizat el.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole