Antena 3 CNN Externe Accident grav cu un autobuz și o cisternă. Cel puțin 19 persoane au murit

Accident grav cu un autobuz și o cisternă. Cel puțin 19 persoane au murit

<1 minut de citit Publicat la 09:55 18 Sep 2018 Modificat la 09:55 18 Sep 2018

Nouăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa în noaptea de luni spre marţi în coliziunea dintre un autobuz şi un camion cisternă în centrul Iranului, a anunţat televiziunea de stat iraniană IRINN, relatează AFP. 

Tragedia a avut loc în jurul orei 23:15 (18:45 GMT luni) pe autostrada care face legătura între oraşele Kashan şi Natanz, la peste 200 de km sud de Teheran, potrivit sursei citate. 

Conform primelor elemente ale investigaţiei, camionul cisternă a lovit autobuzul, la bordul căruia se aflau 47 de persoane, înainte de a lua foc, a declarat generalul Mohammad-Hossein Hamidi, şeful poliţiei naţionale a drumurilor. 

Accidentul s-a soldat de asemenea cu răniţi, a adăugat el, fără a preciza numărul acestora, menţionând că au fost transportaţi la spitale din apropiere. 

Iranul are una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate în accidente rutiere din lume. În iulie, un accident în care a fost implicat tot un camion cisternă şi un autobuz s-a soldat cu 11 morţi în Kurdistan, în vestul ţării. 

Accidentele rutiere au făcut 16.300 de morţi şi 336.000 de răniţi în ultimul an iranian (21 martie 2017 - 20 martie 2018), a anunţat ministrul adjunct al sănătăţii, Mohammad-Hadi Ayazi, citat de agenţia de presă Isna. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole