Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs pe strada Aurel Vlaicu, în apropiere de Traian Vuia, în jurul orei 18:40.
Șoferul, care avea o concentrație de alcool de 0,75 mg/l în aerul expirat, a pierdut controlul volanului, iar mașina a ieșit de pe carosabil. În acel moment, autoturismul a intrat în mai mulți arbori și s-a lovit de o casă.
”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această seară la un accident rutier petrecut pe strada Traian Vuia din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit un autoturism avariat, căzut la o diferență de nivel și la o distanță considerabilă fața de partea carosabilă.
Citește și: Mai multe familii din Craiova și-au pierdut casa chiar în noaptea de Crăciun, într-un incendiu
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au extras unul dintre pasagerii din autoturism, iar echipajele SMURD și SAJ au consultat trei bărbați, în stare de conștiență și cooperanți. Toți trei au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Totodată, la locul accidentului au fost asigurate măsuri de prevenire a incendiilor, prin decuplarea bornelor bateriilor, precum și alte măsuri specifice pentru siguranța persoanelor implicate în accident”, a transmis ISU Cluj.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului si vătămare corporală din culpă.