UPDATE ora 17:
Un bărbat se află în stare gravă, acesta având un traumatism toracic. Echipajele de pe ambulanţă au spus că are şanse slabe de a supravieţui.
Bărbatul a fost intubat şi transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca. Soţia acestuia se află în stare bună şi a ajuns la Spitalul Elias, iar copii au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Viaţa copiilor în vârstă 2 şi 5 ani a fost salvată de un martor care se află în interiorul unui magazin din apropiere.
Ştirea iniţială:
Potrivit ISU București, în accident au fost implicate două mașini.
În total, au fost înregistrate cinci victime, trei adulți și doi copii.
''Două autoturisme au fost implicate într-un accident extrem de grav. Vorbim de cinci victime, în total trei adulţi şi doi copii. Doi adulţi sunt inconştienţi şi încarceraţi. La faţa locului acţionează un echipaj de descarcerare, trei ambulanţe SMURD şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Iflov. Cei doi copii sunt conştienţi'', a transmis Radu Tiliţă, reporter Antena 3.
„Doi din cei trei adulți sunt inconștienți și încarcerați. Cei doi copii sunt conștienți”, au anunţat reprezentanții ISU.
La fața locului intervine un echipaj de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și una de la SABIF.