Cei trei erau din Drobeta Turnu Severin.
Știrea inițială:
Un copil în vârstă de un an și tatăl său au murit, vineri, într-un accident rutier petrecut pe DN 24 / E 581, în județul Galați, după ce, din motive încă neclare, bărbatul a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și a lovit un tir.
Primele date sunt că șoferul ar fi adormit la volan.
Accidentul a avut loc vineri dimineața între localităţile Priponeşti şi Berheci din judeţul Galaţi.
O femeie care se afla în mașină este grav rănită şi a fost dusă la spital.
A adormit la volan și a pătruns pe contrasens
„Potrivit primelor cercetări, şoferul autoturismului, un bărbat de 28 ani din Drobeta Turnu Severin, a pierdut controlul volanului, din motive necunoscute şi a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un tir, condus de un bărbat de 27 ani din Galaţi.
Probabil, şoferul a adormit la volan. În urma impactului violent, şoferul autoturismului şi copilul său au murit, iar soţia lui este foarte grav rănită, starea sa fiind critică.
Şoferul tirului a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ”, a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Gabriela Costin.
Poliţia Rutieră face cercetări la faţa locului și a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Tragedie la Galați. Familie moartă într-un accident îngrozitor