Un grav accident de circulaţie, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două, a avut loc, miercuri după-amiaza, pe DN 58B, între localităţile Gherteniş şi Măureni din judeţul Caraş-Severin, circulaţia în zonă fiind blocată la acea oră pe ambele sensuri de mers.
"Din păcate a fost declarată decedată şi o a doua persoană, cea pentru care s-au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului. De altfel, victima a necesitat descarcerare. În momentul de faţă, circulaţia pe DN 58B a fost reluată", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.
Cele două persoane rănite au fost transportate la spital.
Din primele verificări rezultă că şoferul unuia dintre autoturismele implicate în accident circula pe contrasens.