Un copil în vârstă de 3 ani aflat alături de părinţi în centrul oraşului Timişoara a profitat de o clipă de neatenţie a acestora şi a alergat de pe trotuar pe șosea. Șoferul unui autoturism nu a putut să evite impactul și l-a acroșat.
Speriați, atât șoferul cat și părinții minorului au sărit să îi acorde primul ajutor. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere montate în oraș.
La fața locului a ajuns și o ambulanță care l-a preluat pe copilul de 3 ani și l-a transportat la spital, pentru investigații suplimentare.
Ce spune Poliţia
"Un tânăr în vârstă de 23 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Regele Ferdinand I, dinspre bulevardul C.D.Loga înspre bulevardul Republicii, iar la un moment dat ar fi surprins și acroșat un minor în vârstă de 3 ani, care se afla cu părinții iar din joacă ar fi fugit și ar fi pătruns pe partea carosabilă.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv minorul în vârstă de 3 ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale", transmite IPJ Timiş.
Tânărul în vârstă de 23 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.