Potrivit polițiștilor, un bărbat de 47 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară pe Drumul Național 15A, pe direcția Galatii Bistriței-Herina, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile, accidentând trei minore care se deplasau pe drum.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta va fi dus la spital pentru a i se preleva mostre biologice, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
[GAL layout="4"]Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc accidentul.
ISU Bistrița-Năsăud a anunțat că cele trei fete, de 14-15 ani, au fost transportate la spital pentru investigații medicale.
Șoferul nu prezenta răni vizibile și a refuzat transportul la spital.
Martorii citaţi de presa locală susțin că șoferul camionetei ar fi încercat să evite un TIR, a intrat în parapete și de acolo ar fi ricoșat într-o mașină, în care se aflau 3 surori.