Update 21:40: Operațiunile de salvare au fost finalizate. Dintre cei cinci muncitori prinși sub dărămături, trei au fost răniți și doi au decedat. Cele două victime aveau 50 și respectiv 55 de ani.
Două dintre persoanele rănite, având vârstele de 50 și 53 de ani, au ajuns la Spitalul Universitar, iar alte două, cu vârste de 33 și respectiv 34 de ani, la Spitalul Floreasca.
Precizare: una dintre victime a fost usor ranita la un picior, in faza initiala, nefiind surprinsa de caderea malului de pamant. A fost transportataa si evaluata la spital, dar nu a necesitat internare.
Update 21.00: A fost găsită ultima persoană prinsă sub malul de pământ. Se lucrează la extragerea ei.
Update 19.00: Pompierii bucureșteni continuă, luni seara, căutările celui de-al cincilea muncitor surprins sub malul de pământ în timp ce lucrau în apropierea Bibliotecii Naționale.
ISU București – Ilfov continuă acțiunile pentru căutarea ultimei persoane surprinse de prăbușirea malului de pământ, în zona indicată de către constructor.
Este vorba despre al cincilea muncitor surprins de surparea malului de pământ.
Unul dintre muncitorii surprinși de surparea malului de pământ unde lucrau, în zona Bibliotecii Naționale din Capitală, a fost găsit decedat.
A fost extras un muncitor care era prins în pământ până la nivelul taliei, acesta fiind conștient.
Alți doi muncitori, primii scoși, unul de 50 de ani și altul de 33 de ani, au fost duși la spitale din Capitală.
Update: 17.43: Al treilea muncitor găsit a fost stabilizat. Celui de-al patrulea găsit i-a fost confirmat decesul. Se acționează pentru găsirea unui al cincilea muncitor dat dispărut.
Update 17.00: Se lucrează pentru extragerea celui de al treilea muncitor și pentru căutarea altor doi dispăruți. Concomitent se stabilizează malurile șantului, care are peste 2m adâncime.
Știrea inițială:
Potrivit ISU București - Ilfov, se intervine pentru extragerea mai multor persoane surprinse de prăbușirea unui mal de pământ în zona Bibliotecii Naționale.
Doi muncitori au fost scoși, iar la ora transmiterii știrii se încearcă extragerea celui de ai treilea.
Un bărbat de 50 ani a fost transportat la Spitalul Universitar și altul de 33 de ani a fost transportat la Spitalul Floreasca. ISU BIF transmite că ambele victime sunt conștiente.
De asemenea, se încearcă extragerea celui de-al treilea muncitor.
Potrivit informațiilor furnizate pompierilor de șeful echipei care executa lucrările, este posibil ca alți doi muncitori să fie acoperiți integral de pământ.
Pompierii fac eforturi pentru căutarea celorlalți doi dispăruți și, concomitent, se stabilizează malurile șanțului, care are peste 2 metri adâncime.
Știrea se actualizează
[GAL layout="5"]