Antena 3 CNN Actualitate O ambulanţă s-a ciocnit cu un autoturism pe Șoseaua Fundeni din București. Două persoane au fost rănite

O ambulanţă s-a ciocnit cu un autoturism pe Șoseaua Fundeni din București. Două persoane au fost rănite

Un accident rutier în care a fost implicată o ambulanță a avut loc pe Șoseaua Fundeni din București. Două persoane au fost rănite.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Un accident rutier în care a fost implicată o ambulanță şi un autoturism a avut loc în această după amiază pe Șoseaua Fundeni din Sectorul 2, București.

Din primele informaţii, autoturismul nu a cedat trecerea ambulanței care circula cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune.

În urma impactului extrem de violent, autoturismul a fost proiectat în afara șoselei la un pas de o florărie. Pietonii care așteptau la semafor au văzut imaginile îngroziți.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri, un echipaj de descarcerare şi o ambulanță care a preluat două victime.

Traficul a fost parțial blocat. 

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului de circulaţie.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Congresul USR decide cum se împarte puterea sub șefia Elenei Lasconi