Antena 3 CNN Actualitate O pacientă bolnavă de COVID a murit în ambulanţă, după ce autospeciala s-a răsturnat şi s-a izbit de un cap de pod, în Mărăşeşti, Vrancea

O pacientă bolnavă de COVID a murit în ambulanţă, după ce autospeciala s-a răsturnat şi s-a izbit de un cap de pod, în Mărăşeşti, Vrancea

Cristi Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:56 16 Feb 2021 Modificat la 22:52 16 Feb 2021

Accidentul a avut loc marţi seara pe DN 2, drumul accidentelor din Moldova, în dreptul localităţii Mărăşeşti. Primele informaţii venite dinspre autorităţi arată că în accident nu a fost implicată şi o a doua maşină.

Cel mai probabil, şoferul a pierdut controlul volanului şi auto-speciala s-a răsturnat.

"La Mărășești-km 205+500m-ora 20.00, în zona căii ferate ce traversează DN2, conducatorul unei ambulanțe a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat după care a intrat in coliziune cu un cap de pod, aflat pe sensul opus de mers. Traficul nu este blocat, rezultatul este negativ în urma testării cu aparatul etilotest", au mai transmis polițiștii.

Din păcate, în urma accidentului, o femeie, pacientă în ambulanţă, a decedat. De asemenea, şoferul şi medicul din ambulanţă - o femeie - au suferit răni grave şi au fost transportaţi la spital cu alte ambulanţe chemate la intervenţie.

Pacienta era bolnavă de COVID şi trebuia să fie internată pe secţia de Terapie Intensivă. Ea trebuia transferată de la Buzău la Buhuşi. În acestă seară, se găsise un loc liber pentru ea şi urma să fie transferată pentru a-şi continua tratamentul. Din nefericire, totul s-a terminat tragic, în momentul în care ambulanţa în care se afla s-a răsturnat la Mărăşeşti.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole