Antena 3 CNN Conținut plătit Accesarea unui credit imobiliar: merită sau nu să faci acest pas

Accesarea unui credit imobiliar: merită sau nu să faci acest pas

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 08:21 17 Mar 2023 Modificat la 08:21 17 Mar 2023

Piața imobiliară din 2022 s-a ajustat rapid la dezechilibrul economic prin creșterea prețurilor, atât în ceea ce privește achiziția de bunuri imobiliare, cât și obținerea unui credit ipotecar. Efectele sunt observabile și la începutul anului 2023.

Cu toate acestea, o creștere recentă a ratelor sugerează că piața imobiliară urmează să intre într-un nou impas. Mulți economiști au credințe mixte în privința prețurilor locuințelor: vor urma să-și reducă viteza de creștere sau vor cădea complet?

Chiar dacă prețurile locuințelor se ridică de la an la an, acestea nu sunt la fel de „piperate” ca la începutul anului 2022. Dar cât de mult vor scădea prețurile locuințelor în 2023 va depinde probabil de direcția în care merg ratele creditelor ipotecare.

Având în vedere aceste fapte, merită sau nu să accesezi un credit imobiliar în 2023? Iată câteva motive pentru care, indiferent de situația economică, obținerea unui împrumut pentru locuință poate fi în beneficiul tău.

Beneficiile obținerii unui credit imobiliar de la Credit Europe Bank în 2023 - aceeasi problema ca si la celelalte articole (titlul este despre imobiliar si constinutul despre ipotecar. Exista o diferenta intre cele

  • Îmbunătățirea scorului de credit.Existența unei ipoteci și Efectuarea la timp a plăților lunare te va ajuta să-ți îmbunătățești sau să-ți menți scorul de credit pentru accesarea unor împrumuturi avantajoase în viitor;
  • Flexibilitate în alegere.Există două tipuri de credite ipotecare imobliliare disponibile: credite cu rată fixă și cele cu rată variabilă. De asemenea, poți alege un termen ipotecar mai lung (30 de ani sau 360 de luni) pentru a menține valoarea ratelor mai mici;
  • Echitate. Pe măsură ce începi să deții tot mai mult din locuință și efectuezi plățile lunare la timp, proprietatea va acumula capitaluri proprii;
  • Eliberează banii pentru alte obiective. Pentru a-ți achita anticipat ipoteca, va trebui să ai o sumă considerabilă de bani pusă deoparte. În schimb, dacă continui să plătești împrumutul la o rată lunară constantă, poți pune banii economisiți să lucreze pentru alte obiective, eventual mai bine.
  • Reducere de 0.25 puncte procentuale la rata dobânzii creditulul imobiliaripotecar pentru persoanele care au sau vor să aplice pentru un card de salariu sau de cumpărături emis de Credit Europe Bank.

Dezavantajele obținerii unui credit imobiliar în 2023

  • Datoria în sine. Mulți oameni se străduiesc să fie complet liberi de datorii. Un credit ipotecar este o datorie mare care-i pot face pe unii debitori să se simtă inconfortabil din punct de vedere financiar;
  • Plata dobânzii. Atunci când rambursezi ratele lunare, o parte din bani se îndreaptă spre dobândă. Unii ar putea vedea această parte ca fiind bani irosiți, deoarece nu se adaugă la suma principală care a fost împrumutată. Până la urmă, dobânda reprezintă achitarea serviciului de creditare oferit de bancă;
  • Riscul de modificare a ratei. Dacă nu ți-ai securizat creditul cu o rată fixă a dobânzii, riști ca aceasta să crească în timp în funcție de fluctuațiile pieței.

Chiar dacă obținerea unui credit imobiliar în 2023 are dezavantajele sale, deținerea unei locuințe fără un împrumut nu poate fi la fel de „autonom” precum pare să fie. Banii folosiți pentru plata unei locuințe nu mai pot fi acum utilizați pentru alternative mai bune, cum ar fi investițiile, începerea unei afaceri sau plata pentru continuarea studiilor.

În cele din urmă, decizia depinde de faptul dacă există ceva mai bun pe care l-ai putea face cu banii pe care i-ai folosi pentru achiziționarea locuinței. Poți continua să efectuezi plățile lunare ipotecare și să pui deoparte banii economisiți pentru alte obiective financiare? Dacă da, atunci îți poți răspunde la întrebarea cheie: merită sau nu să accesezi un credit imobiliar?

Etichete: advertorial
Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole