Academia Română anunță stingerea din viață, la vârsta de 89 de ani, a acad. Victor Emanuel Sahini, personalitate marcantă a chimiei românești, membru corespondent al Academiei Române din 1963 și membru titular din ianuarie 1990. Victor Emanuel Sahini va fi înmormântat marţi, la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare.
Originar din Galați (s-a născut pe 30 august 1927), Victor Emanuel Sahini a urmat studiile la București, în cadrul Liceului „Gheorghe Lazăr" și Facultății de Chimie din Univeristatea București, pe care a absolvit-o ca student eminent în anul 1950. A efectuat apoi o serie de stagii de perfecționare în străinătate, specializându-se în domeniul spectroscopiei la ȘcoalaTehnică Superioară din Dresda (1959) și în domeniul chimiei cuantice la Institutul de Chimie Generală și Anorganică din Moscova (1960), la Institutul de Chimie Macromoleculară din Leningrad (1960) și la Departamentul de Chimie Teoretică de la Universitatea din Cambridge (1960).
A obținut titlul de doctor în științe chimice în anul 1962, cu teza Contribuții la teoria legăturii coordinative, și titlul de doctor docent în 1970. Încă din 1949 a desfășurat o susținută activitate în cadrul Catedrei de chimie fizică din Facultatea de Chimie a Universității București. A fost prorector al Universității București (1970-1972), director adjunct al Centrului de Chimie Fizică din București (1973-1975), dar și director al Bibliotecii Academiei Române vreme de 14 ani, între 1980-1994. Activitatea sa științifică s-a dezvoltat cu deosebire în domeniul chimiei fizice,spectroscopiei moleculare, chimiei fizice biologice, chimiei cuantice.
Este autorul unor importante studii privind structura electronică a unor radicali liberi. Cercetărilor sale li sedatorează valoroase contribuții la elucidarea caracterului parțial ionic al legăturii covalente coordinative, la elaborarea unui criteriu definitoriu în cazul hidrocarburilor aromatice și la elaborarea unei metode de calcul a refracției individuale a ionilor. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase volume de autor sau în colaborare, în studii apărute în reviste de prestigiu din țară și din străinătate.
A fost, de asemenea, președintele comisiilor de spectroscopie și de chimie cuantică din Academia Română, membru al Consiliului Universității Națiunilor Unite (1971-1977), președinte al Societății de Chimie din România (1993-2001). În 2002 a primit titlul de Doctor honoris causa al Universității de Vest din Timișoara. Președinția României i-a acordat în anul 2000 Ordinul Național „Steauna României" în grad de ofițer.