Un fost atacant care a îmbrăcat tricoul naţionalei a Angliei, Paul Stewart, a declarat miercuri, în cotidianul The Daily Mirror, că un fost antrenor al său l-a agresat sexual când era copil, aceste dezvăluiri venind după alte două asemănătoare apărute în presa britanică, scrie AFP, citat de Agerpres.
Stewart, 52 de ani, 3 selecţii la naţională, care a jucat mai ales la Liverpool şi la Manchester City, a explicat că a fost agresat de mai multe ori până la vârsta de 15 ani.
"Cicatricele mentale care mi-au rămas m-au dus la alcool şi la drog", a explicat Stewart, tatăl a trei copii. "Vreau ca oamenii să-şi dea seama cât e de greu să povesteşti toate acestea", a adăugat el.
Stewart se alătură astfel unor foşti jucători ai echipei Crewe Alexandra (astăzi în divizia a patra), Andy Woodward (43 de ani) şi Steve Walters (44), care zilele trecute au venit cu dezvăluiri similare în The Guardian.
Woodward a povestit că a fost agresat timp de mai mulţi ani de antrenorul său Barry Bennell. Acesta a fost condamnat de mai multe ori, în Marea Britanie şi SUA, pentru agresiuni sexuale comise asupra unor băieţi. Potrivit poliţiei din comitatul Cheshire, după interviul cu Woodward, difuzat săptămâna trecută, şase persoane au contactat autorităţile pentru a povesti întâmplările cărora le-au căzut victime.
Preşedintele clubului Crewe, John Bowler, s-a arătat "mâhnit din cauza durerii produse".
Una din cele mai mari asociaţii pentru protecţia copilului, NSPCC, a cerut ca guvernul şi organizaţiile sportive să introducă politici de prevenţie eficiente.
Federaţia engleză de fotbal (FA) a deschis o linie telefonică pentru ca foştii jucători să poată denunţa abuzurile.
Într-un comunicat emis împreună cu Premier League şi Liga Engleză, FA a salutat "curajul" lui Woodward.