Dezvăluirea a fost făcută de un student al Universităţii Bucureşti, care a contestat în instanţă mărirea taxelor de studiu în plină criză sanitară. O taxă asemnănătoare pentru eliberarea diplomelor de studii există şi la Universitatea Bucureşti, însă nu de 800 de lei, ci de 200 de lei, spune tânarul într-o postare pe reţelele de socializare.
"Asta se întampla în condiţiile în care diplomele sunt venite deja de la Imprimeria Nationala iar art. 13, alin. (1), lit. B) din Ordinul nr. 3666/2012 prevede ca eliberarea actelor de studii este gratuită.
Speţa este interesantă pentru toţi studenţii din toate universităţile, deoarece e caz clasic de hoţie prin care universitatile încearcă să mai facă în mod ilegal rost de bani”, spune tânărul student în postarea de pe Facebook.
Procesul prin care universităţile cer în mod ilegal taxe pentru eliberarea diplomelor
„Cum fac?
1. Se folosesc de termenul de protecţie de 12 luni, durata maximă în care au obligatia sa elibereze GRATUIT actele de studii, dar ei le primesc, in fapt, mai repede de la Imprimeria Naţionala.
2. Apoi se folosesc de un regulament intern nelegal care spune că, dacă vrei diploma mai repede, trebuie să plateşti.
3. Universităţile de medicină din ţară folosesc din plin manevra, deoarece profită de faptul ca absolvenţii se grăbesc să se angajeze ca medici, unii dintre ei în afara ţării, şi au nevoie de diplomă.
Studentul: "Cum vreţi să rămână tinerii medici în ţară când primii care îşi bat joc de ei sunt chiar universităţile de medicină?!”
"! Caracterul GRATUIT al eliberării actului de studiu se menţine tot timpul, deoarece Ordinul nr. 3666/2012 nu distinge după cum el se eliberează la termen sau anticipat. Termenul de 12 luni e termen de protecţie pentru stat, nu pentru universitate, pentru a se da timp acestuia sa împrime documentele. Cu alte cuvinte, odata venită diploma la universitate, aceasta nu mai poate dispune de ea, ci trebuie să ţi-o elibereze de îndată.
Oare nu vede niciun procuror abuzurile pe care le fac universitatile din România?
P.S.: Cum vreţi să rămână tinerii medici în ţară cand primii care isi bat joc de ei sunt chiar universitatile de medicina?!
P.P.S: Va place ce face CONSILIU' DE ADMINISTRATIE?", se intreabă studentul Andrei Nicolae Popa în postarea de pe Facebook.