Antena 3 CNN Actualitate Toți absolvenții de liceu sau facultate pot primi, lunar, suma de 300 de lei din partea statului. Condiția care trebuie îndeplinită

Toți absolvenții de liceu sau facultate pot primi, lunar, suma de 300 de lei din partea statului. Condiția care trebuie îndeplinită

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 04:00 15 Iun 2023 Modificat la 04:00 15 Iun 2023

Este vorba despre o indemnizație de șomaj pe care o pot primi toți absolvenții de liceu sau facultate în cazul în care se înregistrează la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă în termen de 60 de zile de la terminarea cursurilor. Anunțul a fost făcut chiar de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București într-un comunicat preluat de agenția națională de presă Agerpres, citat de edupedu.ro.

Așadar, absolvenții instituțiilor de învățământ care pot aplica pentru acest tip de indemnizație trebuie să aibă cel puțin 16 ani. Aceștia pot primi suma de aproape 300 de lei pentru perioadă de 6 luni, „reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare”.

Indicele social de referință (ISR), care stă la baza calculului indemnizației, este în acest an 598 de lei, potrivit indicatorului definitiv anunțat de Institutul Național de Statistică (INS) la începutul anului. Acest lucru înseamnă că indemnizația lunară de șomaj ar urma să fie de 299 de lei.

Absolvenții trebuie să se înregistreze la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă din raza căreia își au domiciliul în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă, potrivit informațiilor anunțate.

„În cazul absolvenților de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare date încheierii situației școlare, stabilită prin reglementările normative în vigoare”, scrie în comunicat.

„În cazul elevilor care nu au situația școlară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigență, dată înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ”, se mai arată în informare.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole