Antena 3 CNN Externe Abia instalat la Casa Albă, Donald Trump atacă presa

Abia instalat la Casa Albă, Donald Trump atacă presa

1 minut de citit Publicat la 08:25 22 Ian 2017 Modificat la 08:25 22 Ian 2017

Noul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, a criticat sâmbătă cu vehemenţă presa, acuzată de a fi minţit în ce priveşte estimarea numărului de persoane care au asistat la depunerea jurământului de către el, la Washington, cu o zi înainte, transmite AFP, citată de Agerpres.

"În mod onest, păreau un milion şi jumătate de persoane, până la Washington Monument", a afirmat Trump, contra oricărei evidenţe, cu prilejul unei vizite la sediul CIA, adaugă AFP.

"Privesc acel canal de televiziune şi ei arătau peluze goale şi vorbeau de 250.000 de persoane", a spus el. "Este o ruşine", a continuat Trump.

Evocând "războiul" său în curs cu mass-media, al 45-lea preşedinte al SUA a apreciat că jurnaliştii fac parte "dintre fiinţele umane cele mai necinstite de pe pământ".

Poliţia americană nu furnizează în principiu cifre în timpul manifestaţiilor, dar imaginile aeriene difuzate vineri de televiziunile americane arătau o mulţime care nu ajungea până la Washington Monument şi era clar inferioară cifrei de un milion şi jumătate, notează AFP.

Sursa menţionată adaugă că această mulţime era de asemenea mai redusă decât cea care se adunase în acelaşi loc în timpul celor două depuneri de jurământ ale lui Barack Obama, în 2009 şi 2013.

În cadrul unei declaraţii puţin după aceea, în sala de presă de la Casa Albă, Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al lui Trump, a criticat cu forţă jurnaliştii, denunţând tentative "ruşinoase" de a minimaliza, după el, succesul popular al depunerii jurământului de către noul preşedinte.

"Aceasta a fost cea mai mare mulţime văzută vreodată la o învestitură", a afirmat Spicer, fără a furniza elemente concrete pentru a-şi întări spusele.

"Americanii merită mai mult şi, atât cât va fi mesagerul unei mişcări, Donald Trump se va adresa direct lor", a adăugat Spicer, refuzând să răspundă la cea mai mică întrebare a jurnaliştilor prezenţi la Casa Albă.

Etichete: Donald Trump SUA
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole