Antena 3 CNN Life Sănătate Abel Daniliuc, asistent medical COVID spital Arad: "Dragă mamă, te iubesc! Diseară nu vin acasă, rămân să salvez vieţi"

Abel Daniliuc, asistent medical COVID spital Arad: "Dragă mamă, te iubesc! Diseară nu vin acasă, rămân să salvez vieţi"

Claudia Popovici
3 minute de citit Publicat la 23:24 30 Mar 2021 Modificat la 23:55 30 Mar 2021

Abel Daniliuc a mărturisit pentru Antena3.ro că, în toată această perioadă a văzut o umanitate a cadrelor medicale ieșită dincolo de latura profesionalismului.

"Unii dintre colegi şi chiar şi eu am plătit cele necesare pentru pacienți de la noi, din banii noștri. Am ieșit azi dimineață din tură şi am dormit o oră, apoi m-am întors la spital pentru că mi-a zis fata unui pacient că nu are scutece.

Astăzi am ales să respir mai puțin, acoperindu-mi fața cu trei măști și îmbrăcând un costum în care nu ai idee cât de cald îmi e...și nu pot bea apă, nu am timp să stau jos, nu am secunde de pierdut", spune Abel care alege să nu se plângă de condiții, ci să găsească soluții, să fie acolo pentru cei care au nevoie.

Din interior se vede altceva și este o altă realitate de cât cea a conspirației și a unui joc al marilor puteri cum se vehiculează

"Latura umană a cadrelor medicale este dusă la cote maxime. Medici, asistenți și întreg personalul medical au oferit mai mult de cât ar fi crezut că vor oferi vreodată pentru pacienți atât din timpul lor cât și material acolo unde situația o cerea!

Cât despre echipamentul pe care îl îmbrăcăm și în care nu doar că stăm, ci și alergăm de la un pacient la altul și fiecare cu diverse nevoi. Să-l ridici, să-l schimbi, să-l alimentezi să-i administrezi medicamentația și toate asta find limitat de echipamentul care îți îngrădește câmpul vizual, mișcările, auzul!

"Dumnezeu este cel care ne dă puteri noi în fiecare zi"

Fizic ar fi peste puteri pentru cineva fără dragoste față de pacient, chemare, vocație și dorința de a aduce un om din nou la viață, viața pe care a avut-o înainte alături de familie (poveștile lor ne înduioșează de multe ori și nu e rușine să mai scăpăm și câte o lacrimă pe sub vizieră, să-i strângem de mână și să le spunem că le zâmbim pe sub mască).

Dumnezeu este cel care ne dă puteri noi în fiecare zi nouă personalului medical cât și pacienților și împreună să luptăm în aceeași tabără”, a mai spus Abel Daniliuc.

El a lansat şi un apel către români, pe care îi roagă să aibă grija de ei, că această boală există

"Înainte să-ți zic orice vreau să te rog să rămâi sănătos, să ai grijă de tine și să te asigur că nu e nici o conspirație. Personalul medical nu omoară şi nu lasă să moară nimeni sub pretextul COVID-19, ba dimpotrivă, munca noastră s-a îngreunat și mai mult.

Avem de tratat patologie diversă, plus acest dușman invizibil care atacă, cum vrea, nu pe toți la fel, ducând o bătălie nedreaptă după propriile sale reguli cu noi toți.

Am stat drepți în fața bolii, în fața morții, pentru că astăzi am mai smuls un bunic, un tată, o mamă, o bunică din ghearele nemiloase ale morții

Nu știi și nu trebuie să știi cât de greu e să nu poți glumi, să nu-i poți zâmbi celui de lângă tine: coleg, pacient. Trebuie să îți alegi cu grijă vorbele și să le spui doar în momente cheie, de maximă nevoie, folosind astfel forțele cu care ai striga la colegul ca să spui ceva cotidian pentru a acționa spre binele și sănătatea pacienților.

Dacă altădată auzeam pacienții făcând glume între ei, un adunat de frunze, o pasăre rătăcită încă pe la noi...acum aud doar foșnetul ireal de obositor al combinezonului, doar respirația-mi îngreunată și propriile gânduri care se îndreaptă către Dumnezeu pentru pacienți, pentru a se însănătoși și pentru colegi ca să reziste.

„Tu ești o mică parte. Contezi, te rog ai grijă de tine!”

Astăzi am ales să mă epuizez pentru a salva o mică parte din omenire, iar tu ești o mică parte. Contezi, te rog ai grijă de tine!

Astăzi m-ai văzut clătinându-mi pasul pentru că m-am trezit la 5 și am plecat când psihic și fizic nu am mai putut. Acum în funcție de asta se calculează timpul petrecut în gardă, acum poate zâmbești stând puțin să te gândești la cât de repede ai concluzionat când m-ai văzut.

Și să știi că și urmele și vânătăile de pe față nu sunt de la o băută cu prietenii sâmbătă seara, ci de la faptul că m-am protejat pe mine să te protejez pe tine și să pot salva în continuare. Semnat "Personalul medical", a mai povestit Abel Daniliuc.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole