Autoturismul a fost lovit de trenul marfar la o trecere la nivel cu cale ferată, când, bărbatul, care se afla la volanul mașinii, cel mai probabil, nu s-a asigurat şi a fost izbit violent.
Impactul a fost unul dur, dar, din fericire, toti cei aflaţi în maşină sunt în afara pericolului.
Şoferul a ajuns la spitalul din Târgovişte pentru investigații şi, deşi imactul a fost violent, bărbatul se află în afara pericolului.
Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpa, în cauză și urmează să stabilească cu exactitate condițiile în care s-a petrecut evenimentul.
Potrivit infotrafic.ro, la faţa locului a intervenit Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de intervenție, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, iar SAJ cu 2 echipaje.
Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire a incendiilor la locul evenimentului.