O tânără de 25 de ani din Rusia a murit în chinuri cumplite, după o operaţie de mărire a sânilor, scrie Daily Mail. Anestezia nu şi-a făcut efectul, iar femeia a simţit absolut tot însă nu a putut vorbi cu doctorii.
Katya Klementieva a ţinut secret faptul că urma să-şi pună implanturi cu silicon. Fără să ştie soţul ei Maxim, Katya a economisit 2.150 de lire pentru mărirea sânilor.
Chirurgul plastician Viktor Markov a declarat autorităţilor că procedura pentru implantarea primul silicon a fost una reuşită, însă situaţia a luat o turnură tragică atunci când femeia a fost anesteziată pentru cel de-al doilea implant.
Potrivit primelor investigaţii, femeia a murit în urma unui violent şoc anafilactic care a dus la infarct. Familia tinerei nu a susţinut aceasta ipoteză şi a cerut o revizuire independetă în cauza morţii. Aceasta a concluzionat că femeia a murit din cauza durerii provocate.
Tatyana Verzilova, mama tinerei, a declarat: "Experţii spun că fata mea putea simţi totul, dar nu putea spune un cuvânt".
Instanţa a acceptat verdictul dat de Biroul Central de Expertize Criminalistice al Rusiei- tânăra a simţit durerea chinuitoare în timpul intervenţiei, dar nu a reuşit să alerteze medicul.
Clinica a fost obligată să plătească despăgubiri de 2,2 milioane de ruble fiului ei de 8 ani şi mamei sale.