Antena 3 CNN Sport Off Sport A vorbit după 32 de ani! Confesiune cutremurătoare în fotbalul englez: "Aveam 11 ani, eram amenințat cu nunceagul și antrenorul mă abuza sexual"

A vorbit după 32 de ani! Confesiune cutremurătoare în fotbalul englez: "Aveam 11 ani, eram amenințat cu nunceagul și antrenorul mă abuza sexual"

2 minute de citit Publicat la 16:13 18 Noi 2016 Modificat la 16:13 18 Noi 2016

Andy Woodward, 43 de ani, este un fost fotbalist profesionist din Anglia care dezvăluie, după trei decenii de tăcere abuzurile sexuale la care a fost supus când era copil.

S-a retras din fotbal la 29 de ani, din cauza traumelor psihice care-i provocau dese atacuri de panică. A urmat ședințe de terapie și are și acum momente când are căderi. "Fără iubirea și sprijinul familiei și al logodnicei mele, Zelda, nu aș fi supraviețuit ultimelor 18 luni", mărturisește Andy pentru The Guardian.

DE CE VORBEȘTE ACUM

A strâns suficient curaj să facă publică drama prin care a trecut și vrea ca puștii din ziua de azi să nu treacă prin ce a trecut el. Nu este prima poveste șocantă din lumea sportului, probabil nu va fi nici ultima. Woodward spune că a fost victima lui Barry Bennell, un antrenor pedofil care a antrenat la Crewe Alexandra și la alte câteva clubuluri în perioada 1980 - 1990 și a mai lucrat la Stoke City, Manchester City, dar și cu echipele de juniori din Derbyshire, Staffordshire, Cheshire și Greater Manchester.

Nu este prima oară când numele antrenorului Barry Bennell apare legat de cazuri de pedofilie. Prima dată s-a întâmplat în 1997. Bennell a fost condamnat la 9 ani de închisoare în 1998, după ce a recunoscut 23 de capete de acuzare de întreținere de relații sexuale cu minori cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani. Woodward a fost unul dintre copiii abuzați și știe și alți fotbaliști profesioniști care i-au căzut victime antrenorului pedofil.

10 TENTATIVE DE SINUCIDERE

Mărturia lui Woodward e tulburătoare. Povestește că a trebuit să simuleze o accidentare într-un meci pentru că avea un atac de panică (devenit, ulterior, ceva constant) ca urmare a traumelor suferite și că a fost la un pas să-și pună capăt zilelor: "Am mers în pădure cu o funie, pregătit să mă spânzur, am luat pastile, eram gata să mor, nu mai puteam suporta. Nu știam cum să trăiesc. Singurul lucru care m-a oprit a fost însă răul pe care l-aș fi făcut apropiaților. Am încercat de aproximativ 10 ori să mă sinucid".

S-a luptat cu depresia și anxietatea și a fost mult timp urmărit de mărturiile făcute lui de antrenor despre alți puști care-i căzuseră victime.

"Viața mea a fost distrusă până acum. Dar câți alții care au trecut prin aceeași dramă există? Vorbesc despre sute de copii pe care Bennell i-a selectat pentru echipele la care a lucrat și care acum, ca adulți, ar putea încă trăi cu o teamă îngrozitoare.

Abia acum, la 43 de ani, am scăpat de frică. Am decis să vorbesc ca să mă eliberez și să le dau și altora ocazia să facă același lucru. Vreau să le dau oamenilor forță. Eu am supraviețuit. Mi-am pierdut cariera de fotbalist, dar sunt încă aici, puternic. Vreau să fie și alții la fel".

Mai multe pe GSP

Citește mai multe din Off Sport
» Citește mai multe din Off Sport
TOP articole