Antena 3 CNN Externe A vizitat o peșteră din Costa Rica, dar la scurt timp a primit o veste cruntă. Autoritățile au intrat în alertă

A vizitat o peșteră din Costa Rica, dar la scurt timp a primit o veste cruntă. Autoritățile au intrat în alertă

1 minut de citit Publicat la 13:46 25 Oct 2018 Modificat la 13:46 25 Oct 2018

Ministerul Sănătăţii din Costa Rica a anunţat miercuri un caz de rabie umană la o bărbat care a fost muşcat de un liliac şi care nu s-a prezentat la timp la un centru medical, relatează EFE.

Ministerul Sănătăţii a explicat că bărbatul a fost muşcat de mână la 15 de august când a atins un liliac la vizitarea unei peşteri din localitatea Dota, la 60 de kilometri sud-est de San José.

Pacientul, în vârstă de 43 de ani, se află în stare delicată la Unitatea de Îngrijiri Intensive al unui spital din San Jose.

Potrivit Ministerului, după ce a fost muşcat pacientul nu s-a prezentat la un centru medical şi nu a simţit în zilele următoare niciun simptom, însă două săptămâni mai târziu a început să aibă dureri, să-i amorţească mâinile, să manifeste slăbiciune musculară, stare de ameţeală, tulburări de orientare şi dificultăţi la înghiţire.

În această situaţie, el a decis să se prezinte la medic unde i s-a aplicat protocolul corespunzător acestor cazuri.

Daniel Salas, directorul pentru Supraveghere Epidemiologică din cadrul Ministerului, a declarat că este vorba de un caz "izolat" şi a făcut apel populaţiei să nu se apropie de animale sălbatice şi în caz de muşcătură să se prezinte imediat la medic.

Rabia este o infecţie virală produsă de un virus care atacă în principal sistemul nervos central, provocând o encefalomielită virală progresivă, aproape întotdeauna mortală, avertizează Ministerul.

Transmiterea rabiei, sau a turbării, se face prin salivă în urmă muşcăturii unui animal infectat şi afectează atât oamenii, cât şi animalele cu sângele cald. 

Sursă: Agerpres
Etichete: Costa Rica pestera
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole