Antena 3 CNN Actualitate Inedit A văzut un bărbat fără adăpost dormind într-o stație de autobuz și a decis să-l ajute. A intrat într-un restaurant din apropiere, a lăsat bani și le-a cerut angajaților să-i asigure micul dejun pentru o săptămână. Ce a urmat însă este uluitor

A văzut un bărbat fără adăpost dormind într-o stație de autobuz și a decis să-l ajute. A intrat într-un restaurant din apropiere, a lăsat bani și le-a cerut angajaților să-i asigure micul dejun pentru o săptămână. Ce a urmat însă este uluitor

1 minut de citit Publicat la 15:54 25 Noi 2017 Modificat la 15:54 25 Noi 2017

O femeie din Manchester a văzut un bărbat fără adăpost întins într-o stație de autobuz și i s-a făcut milă, așa că a decis să-l ajute cât de cât. A intrat într-un restaurant din apropiere, a lăsat 15 lire sterline și i-a rugat pe angajați să-i asigure micul dejun pentru o săptămână.

Ce a urmat însă este uluitor. Proprietarul restaurantului, Ciaran Egar, a povestit pe Facebook această întâmplare, iar povestea a devenit la scurt timp virală.

„Astăzi a venit o doamnă la noi și ne-a întrebat dacă ar putea să ne plătească 15 lire pentru ca bărbatul fără adăpost care doarme lângă restaurant să aibă ce mânca pentru tot restul săptămânii. Bineînțeles că am acceptat și îi vom face niște mese copioase. Nu știu numele întreg al doamnei, dar știu că i se spune Bev. Mi-a atins inima gestul ei și am vrut să scriu asta aici pentru ca toată lumea să afle ce a făcut. Nu e nevoie de prea mult pentru a ajuta pe cineva aflat în nevoie. Noi îi vom da mai multe mese acestui om decât a plătit Bev”, a scris proprietarul, potrivit manchestereveningnews.co.uk.

Ulterior, internauții au reacționat uluitor, iar cineva l-a recunoscut pe omul fără adăpost. Așa că povestea a avut parte și de o continuare. Fratele acestuia a venit și l-a luat acasă, așa că în doar 48 de ore, viața boschetarului s-a schimbat total.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole