Antena 3 CNN Coronavirus A treia mutație COVID-19 în doar două săptămâni! Pandemia scapă de sub control

A treia mutație COVID-19 în doar două săptămâni! Pandemia scapă de sub control

Lorena Burlacu
1 minut de citit Publicat la 07:40 25 Dec 2020 Modificat la 07:40 25 Dec 2020

”Este o filiație separată față de cele din Marea Britanie și Africa de Sud. Cea pe care am descoperit-o în Nigeria, din puținele date pe care le avem până acum prezintă mutația 501”, a declarat John Nikegansong, director al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Africa. 

Astfel, pe de-o parte, vorbim despre a treia tulpina raportată în lume, după cele din Marea Britanie și Africa de Sud, descoperite recent. Pe de altă parte, vorbim despre o înmulțire a cazurilor de infectare ce are la bază mutația extrem de contagioasă apărută în Anglia. 

Ieri, în Germania, a fost identificată această formă la o femeie sosită de la Londra. Mai grav, și Italia a raportat un astfel de caz, însă a fost raportat la o persoană care nu a avut niciun fel de contacte cu Marea Britanie. Lucrul acesta ridică o serie de întrebări și pune autoritățile în alertă. 

La ora actuală, cele mai multe cazuri au fost raportate din nou în Marea Britanie, aproape 40.000 de persoane înfectate în ultimele 24 de ore, Rusia ocupă locul 2 cu 29.935 de cazuri, iar Germania locul trei, cu aproape 19.500 de cazuri. 

Vești proaste de la OMS! Când ar putea lucrurile să înceapă să revină la normal

Directorul ştiinţific al Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Soumya Swaminathan, a declarat că imunitatea în masă ar putea apărea abia la sfârșitul anului următor.

”Va dura până la sfârşitul anului 2021 până când vom începe să vedem un anumit nivel de imunitate a populaţiei în unele ţări. Trebuie să menţinem garda sus, trebuie să facem toate lucrurile pe care le ştim, reducând transmiterea şi riscurile ca oamenii să se îmbolnăvească…Vom aborda începutul sfârşitului, putem vedea lumina de la capătul tunelului. Cu toate acestea, este un tunel pe care trebuie să îl traversăm, iar următoarele luni vor fi critice”, a dr. Soumya Swaminathan, potrivit Gândul

Totodată, directorul științific al OMS a vorbit pe scurt cu CNBC despre noua tulpină de coronavirus care a fost identificată în Marea Britanie, menționând că, deși este mai transmisibilă, varianta „nu pare să crească severitatea clinică sau să înrăutățească lucrurile” pentru cei care o contractează.

Femeia a precizat faptul că cele două vaccinuri COVID-19, dezvoltate de Pfizer și Moderna, cărora li s-a acordat aprobarea de urgență în mai multe țări, inclusiv în SUA, ar putea fi modificate „cu ușurință” dacă este necesar – deși se așteaptă ca acestea să fie protectoare împotriva oricăror noi variante.

 

 

Etichete: mutatie coronavirus
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole