Antena 3 CNN Externe Diaspora A sângerat până la moarte! Un român și-a pierdut viața în urma unui accident stupid în Spania, ucis de dispozitivul care trebuia să-l salveze

A sângerat până la moarte! Un român și-a pierdut viața în urma unui accident stupid în Spania, ucis de dispozitivul care trebuia să-l salveze

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:16 13 Feb 2024 Modificat la 20:16 13 Feb 2024

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost identificat de jurnaliștii spanioli prin inițialele M.A.C.

Potrivit Guardia Civil, accidentul a avut loc duminică seara, la ora 19, la kilometrul 6 pe șoseaua de centură, pe sensul care merge în direcția aeroportului. 

Inițial, a avut loc o coliziune între două vehicule, din spate, pe același sens de mers, care s-a încheiat fără răniți.

Cele două mașini au rămas oprite pe șosea iar la un moment dat, un al treilea vehicul, un Citroen C3 condus de român, a intrat în ele.

În urma impactului, care nu a provocat pagube serioase vehiculului, s-a activat airbag-ul, iar o componentă metalică a dispozitivului a fost proiectată spre șofer, secționându-i vena jugulară.

Poliția: A fost o defecțiune mecanică a airbagului

Românul a sângerat până la moarte, după cum a confirmat Guardia Civil.

Alți doi ocupanți ai mașinii au suferit răni ușoare.

Potrivit polițiștilor, viteza la care s-a produs al doilea impact nu ar fi trebuit să ducă la consecințe fatale.

"A fost un accident de genul cărora vedem în fiecare zi patru sau cinci", spune un ofițer de poliție.

"A fost o defecțiune mecanică, aparent fără legătură cu accidentul, ceea ce este extrem de rar. De fapt, nu am mai auzit niciodată să se fi întâmplat așa ceva", a continuat el.

Poliția spaniolă a cerut o inspecție tehnică pentru a clarifica de ce airbagul a funcționat defectuos și dacă fusese supus anterior reparațiilor.

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole