Antena 3 CNN Actualitate A patra doză de vaccin, mai aproape decât ne așteptam

A patra doză de vaccin, mai aproape decât ne așteptam

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 21:45 09 Dec 2021 Modificat la 21:45 09 Dec 2021

“Ar putea fi necesar mult mai repede”, a spus Bourla pentru CNBC, citat de US News.

“Când vom vedea datele din realitate vom spune dacă a treia doză este eficace și împotriva Omicron și pentru cât timp”, a adăugat el.

Bourla a subliniat că a treia doză va oferi, totuși, o protecție foarte ridicată.

Recent, Pfizer a anunțat că trei doze din vaccinul său pot oferi o protecție semnificativă împotriva tulpinei Omicron, în timp ce doar două doze de vaccin nu ar oferi un nivel foarte ridicat de anticorpi. A treia doză de vaccin Pfizer oferă un nivel de protecție comparabil cu cel oferit la variantele anterioare ale coronavirusului.

Categoriile de persoane care ar fi protejate de infecția cu Omicron

Cercetătorul român Octavian Jurma afirmă că tulpina Omicron nu va produce un nou val al pandemiei în România în luna decembrie. Totuși, numărul cazurilor s-ar putea înmulți în ianuarie și februarie, iar asta depinde de ce măsuri vor lua autoritățile, spune specialistul.
Octavian Jurma a stabilit categoriile de persoane protejate în fața Omicron, noua tulpină a virusului SARS CoV-2.După ce a analizat studiile realizate în lume și datele statistice, Jurma a stabilit patru categorii:

1. Imunitatea hibridă (infectare + schemă completă cu 2 doze) = bună => risc mic de reinfectare
2. Imunitatea după schemă completă + booster (3 doze) = bună => risc mic de infectare
3. Imunitatea după schemă completă fără boster = insuficientă (de 25x mai puțin eficientă decât față de tulpina ancestrală) => risc mare de reinfectare
4. Imunitatea după infectare = insuficientă => risc mare de reinfectare și spitalizare.

Octavian Jurma a mai spus că datele statistice confirmă studiile. Majoritatea celor spitalizați în Africa de Sud și în Danemarca nu sunt vaccinați. De aceea, în viziunea medicului singura soluție este vaccinarea anti-COVID.

”Așadar simplificat: dacă ai trecut prin infectare, vaccineaza-te, dacă te-ai vaccinat, fă-ți boosterul, dacă nu te-ai vaccinat și ai scăpat de boală până acum, vaccinează-te și dacă nu îți pasă, roagă-te ca Omicron să producă o formă mai ușoară de boală și de long COVID”, a precizat Jurma, potrivit Cancan.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole