Aurora Dumitrescu, una dintre eroinele luptei anticomuniste, a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din Capitală.
Aceasta a făcut ani grei de temniţă şi a fost una dintre victimele lui Alexandru Vişinescu. De altfel, a fost şi principalul martor în procesul torţionarului.
Aurora Dumitrescu, fostă Ilea, s-a născut pe 13 februarie 1931, în Beiuş, judeţul Bihor. În 1951, pe când încă nu împlinise 20 de ani, a fost arestată de poliţia politică.
Era acuzată că făcea parte din grupul de 29 de tineri din Beiuș, o organizaţie considerată legionară. Cu puţin timp înaintea ei a fost arestat, tot pentru activitate legionară şi fondatorul grupării, student în Cluj. Autorităţile de la acea vreme susţineau că cei 29 de tineri erau pregătiți să urce în munți și să ia parte la rezistența armată împotriva organizării comuniste a statului.
În închisorile comuniste a fost supusă unui regim foarte dur, iar în urma loviturilor din timpul anchetelor i-a fost fracturată o mână. Ea povestea că anchetele se făceau numai noaptea şi erau însoţite de bătai crunte. În penitenciarul Oradea, Aurora Dumitrescu a stat într-o celulă friguroasă, puţin mai mare decât patul.
A fost eliberată în 1953 şi ca majoritatea celor arestaţi pe criterii politice, după eliberare s-a confruntat cu o serie de probleme privind reintegrarea socială. A fost exmatriculată din şapte facultăţi.
Aurora Dumitrescu nu a mai apucat să îl vadă condamnat definitiv pe torţionarul Alexandru Vişinescu pentru că a murit cu o zi înainte pronunţării sentinţei.
Aurora Dumitrescu a fost înmormântată la cimitirul Bellu, în prezenţa rudelor şi a mai multor membri ai asociaţiei foştilor deţinuţi politic.
Deţinuţii politici de la penitenciarul Râmnicu Sărat erau bătuţi în fiecare zi, înfometaţi şi ţinuţi la izolare.
Ordinul fusese dat de Alexandru Vișinescu. Informaţia apare în motivarea judecătorilor care l-au condamnat la 20 de ani de închisoare, pentru crime împotriva umanităţii.
Până în prezent, au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Alexandru Vişinescu.
Printre cei care şi-au pierdut viaţa în penitenciarul condus de Vişinescu se numără şi fondatorul Partidului Ţărănesc, Ion Mihalache.