Antena 3 CNN Show A murit "tWitch", cunoscutul DJ și dansator din emisiunea Ellen DeGeneres Show. Stephen Boss și-a luat viața într-un motel din Los Angeles

A murit "tWitch", cunoscutul DJ și dansator din emisiunea Ellen DeGeneres Show. Stephen Boss și-a luat viața într-un motel din Los Angeles

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 20:15 15 Dec 2022 Modificat la 20:27 15 Dec 2022

Stephen "tWitch" Boss s-a sinucis împușcându-se în cap. Bărbatul a murit marți dimineață, într-un motel din Los Angeles.

"Cu inima grea trebuie să anunț că soțul meu Stephen ne-a părăsit. Stephen a luminat fiecare cameră în care a pășit. A prețuit familia, prietenii și comunitatea mai presus de orice. El a fost coloana vertebrală a familiei noastre, cel mai bun soț și tată și o inspirație pentru fanii săi", a transmis soția sa, Allison Holker Boss, conform CNN.

"Să spun că a lăsat o moștenire ar fi prea puțin, impactul său pozitiv va continua să fie simțit. Sunt sigură că nu va trece nicio zi fără să-i onorăm amintirea. Cerem intimitate în această perioadă dificilă, atât pentru mine, dar mai ales pentru cei trei copii ai noștri", a mai spus femeia.

TWitch a cunoscut faima în 2008, când a participat la concursul "So you think you can dance", unde ulterior a fost și jurat.

Ellen DeGeneres l-a adăugat în echipa ei în 2014, unde a avut rolul de DJ.

"L-am iubit din toată inima", a reacționat Ellen DeGeneres, imediat după aflarea teribilei vești. "Am inima frântă. tWitch era dragoste și lumină pură. Era familia mea. O să îmi fie dor de el. Vă rog să trimiteți dragostea și sprijinul vostru către Allison și copiii lor frumoși - Weslie, Maddox și Zaia."

Citește mai multe din Show
» Citește mai multe din Show
TOP articole