Antena 3 CNN Actualitate A murit Ştefan Buzoianu, veteranul de război care a trăit 8 decenii cu un glonț lângă inimă. Avea 100 de ani

A murit Ştefan Buzoianu, veteranul de război care a trăit 8 decenii cu un glonț lângă inimă. Avea 100 de ani

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 23:39 04 Ian 2022 Modificat la 00:01 05 Ian 2022

Ștefan Buzoianu unul dintre oamenii care au cunoscut războiul, sub toate aspectele sale, a plecat lângă camarazii de arme pe care i-a pierdut fie pe câmpul de luptă, fie de-a lungul timpului. Ştefan Buzoianu a încetat din viaţă la începutul acestei luni în care ar fi împlinit 101 ani.

„Astăzi a fost condus pe ultimul drum, cu onoruri militare, de către familie, apropiaţi, reprezentanţi ai comunităţii locale, dar şi ai judeţului. Slujba şi înhumarea au avut loc la Mănăstirea Cheia.

A plecat discret, aşa cum a trăit, lăsând durere în sufletul apropiaţilor şi celor care l-au cunoscut, dar şi o poveste de viaţă incredibilă", scriu reprezentanții CJ Prahova pe pagina de socializare a intituţiei.

A murit Ştefan Buzoianu, veteranul de război care a trăit 8 decenii cu un glonț lângă inimă. Avea 100 ani

Ştefan Buzoianu din Cheia s-a născut în 1921, la trei ani de la Marea Unire, în perioada grea de după război. A copilărit într-o familie cu zece copii, la poalele Munților Ciucaș, locul în care s-a întors rănit de pe front și unde și-a întemeiat o familie.

A fost încorporat în februarie 1942, iar războiul l-a purtat până la Novorossiisk.

Ori de câte ori este întrebat de momentele trăite la ruși, nu omite episodul în care a fost „vizitat“ de moarte și în care s-a trezit cu un glonț în spinare.

Un glonț care i-a perforat plămânul și i-a ajuns lângă inimă. A fost scos din tabăra de luptă și târât de ceilalți soldați pe o poiană de unde a fost preluat de sanitari.

Odată cu terminarea războiului a revenit acasă, unde a fost îngrijit de mama sa până i s-a închis rana și a putut respira neîntrerupt. De scos glonțul, medicii s-au opus rând pe rând, spunându-i că i-ar face mai mult rău.

„Şi-a învăţat copiii şi nepoţii să-şi iubească ţara, să aprecieze munca, să respecte semenii"

"Cu amintirile câmpurilor de luptă spălate cu sânge, cu sunetul necontenit al armelor şi al gemetelor de durere, cu imaginea şanţurilor de apărare care s-au făcut morminte, cu tabloul distrugerii, în care sate şi oraşe au rămas fără viaţă, pustiite de lume şi bombardate de inamici. A dus cu sine o imagine a nimicirii omeneşti. Pentru că dincolo de datele tehnice, numele conducătorilor armatei, hărţi reconfigurate pe care le găsim în cărţile de istorie, războiul a însemnat pentru toţi cei care l-au trăit o manifestare cruntă a suferinţei în toate formele ei.

Nea Fane, aşa cum era cunoscut la Cheia, în locurile natale, şi-a învăţat copiii şi nepoţii să-şi iubească ţara, să aprecieze munca, să-şi respecte semenii. Le-a presărat copilăria cu poveşti din şi despre războI", au mai spus reprezentanții CJ Prahova.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole