Antena 3 CNN Actualitate A murit René le Coultre, inventatorul ceasurilor de mână cu cuarț

A murit René le Coultre, inventatorul ceasurilor de mână cu cuarț

<1 minut de citit Publicat la 18:49 20 Aug 2018 Modificat la 18:49 20 Aug 2018

René Le Coultre, inventatorul ceasurilor cu cuarţ de mână, a murit pe 19 august, la trei săptămâni după ce împlinise 100 de ani, potrivit unui comunicat publicat luni de familia sa în ziarul local Arcinfo, citat de EFE.

"Principiul măsurării timpului cu sistemul cu cuarţ există de mult timp. Eu am avut pur şi simplu ideea de a-i adăuga microelectronica pentru a putea introduce cuarţul în ceasurile pe care le purtam la mână", declarase René Le Coultre, într-un interviu acordat în luna mai ziarului Arcinfo, cu prilejul sărbătoririi a 100 de viaţă.

Le Coultre, născut la Milano (Italia) la 28 iulie 1918, a fost unul dintre fondatorii Centrului de Orologerie Electronică, unde în 1967 a prezentat primul său ceas electronic cu brăţară care funcţiona cu o minusculă piesă de cuarţ şi care a fost introdus la scară mare de industria japoneză în următoarele decenii.

Inventatorul elveţian a fost director de cercetare şi dezvoltare pentru marca Rolex, membru al Federaţiei Ceasornicarilor Elveţieni şi a colaborat în 1984 cu fundaţia Centrul de Orologerie Electronică şi Microtehnică din Neuchatel.

El a fost, de asemenea, cofondator al mărcii de ceasuri Jaeger-Le Coultre.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole