Antena 3 CNN Externe A murit președinta Comitetului Nobel din Norvegia

A murit președinta Comitetului Nobel din Norvegia

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 10:16 21 Feb 2017 Modificat la 10:16 21 Feb 2017

Şeful Comitetului Nobel din Norvegia, Kaci Kullmann Five, organismul care acordă Premiul Nobel pentru Pace, a murit după o lungă luptă cu cancerul, la vârsta de 65 de ani, a anunţat luni această instituţie, conform EFE şi DPA. 

Preşedintă din 2005 a Comitetului Nobel, format din cinci membri, şi membră a acestuia din 2003, Kaci Kullmann Five a încetat din viaţă duminică, a declarat pentru DPA Olav Njolstad, secretar fără drept de vot al Comitetului. 

Comitetul a pierdut "un conducător înţelept şi unificator", au declarat Olav Njolstad şi vicepreşedinta Berit Reiss-Andersen într-un comunicat difuzat de agenţia de presă NTB, citat de DPA. 

Kaci Kullmann Five a fost prima femeie care a condus Partidul Conservator din Norvegia - funcţie pe care a deţinut-o în perioada 1991-1994. A fost membră a parlamentului între 1981-1997 şi ministru al comerţului din 1989 până în 1990. A fost cunoscută pentru interesul ei în materie de egalitate de gen şi afaceri externe. 

Laureatul din 2016 al Premiului Nobel pentru Pace a ales de Comitet este preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, pentru rolul său în încetarea unui război civil de peste 50 de ani. Kullmann nu a participat la ceremonia de decernare a premiului din 10 decembrie de la Oslo din cauza bolii ei. Discursul său a fost citit de Reis-Andersen. 

Potrivit lui Njolstad, nu este clar când va anunţa Comitetul numărul nominalizaţilor pentru acest an sau când va fi numit un succesor pentru Kaci Kullmann Five. 

Premiul pentru Pace este unul dintre premiile iniţiate de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole