Antena 3 CNN Actualitate Locale A murit primarul Mircea Pop, cel mai longeviv primar din Sălaj

A murit primarul Mircea Pop, cel mai longeviv primar din Sălaj

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 20:42 22 Sep 2022 Modificat la 20:48 22 Sep 2022

Mircea Pop a fost o lungă perioadă de timp membru al PSD, pentru ca înainte de alegerile locale din 2020 să plece din partid pentru a candida cu susţinerea PNL.

"Trecerea în lumea Veșniciei a celui care a fost Mircea Pop, primarul comunei Cuzăplac, ne-a umplut sufletul de tristețe și de regret.

Timp de 30 de ani am împărtășit și promovat împreună valorile social-democrate, Mircea Pop fiind, ani în șir, liderul Ligii Aleșilor Locali Social Democrați; un primar destoinic, care a unit și dezvoltat comunitatea locală, un coleg distins și un om apreciat de toți cei care l-au cunoscut.

A pus suflet în ceea ce a făcut și, din păcate, viața lui pământească s-a încheiat prea devreme.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a transmis, într-un mesaj pe contul de Facebook, organizaţia judeţeană Sălaj a PSD.

În urmă cu trei ani, Mircea Pop a fost recompensat de prefectul de la vremea respectivă, Florin Florian, cu o plachetă, la împlinirea a 30 de ani în fruntea administraţiei din Cuzăplac.

PNL: Am primit cu profundă durere vestea trecerii în eternitate a colegului nostru

"Am primit cu profundă durere vestea trecerii în eternitate a colegului nostru, Pop Mircea, primarul comunei Cuzăplac. Vreme de mai bine de trei decenii, domnia sa a slujit neobosit interesele comunității sale, fiind primarul cu cea mai îndelungată activitate din județul Sălaj.

Sincere condoleanțe familiei îndoliate!

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!", au transmis colegii de partid, pe contul de Facebook al PNL Sălaj.

Mircea Pop a fost primarul Comunei Cuzăplac din data de 23 decembrie 1989, reușind să rămână în fruntea comunității timp de nouă mandate. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole