Antena 3 CNN Externe A murit Luc Montagnier, cercetătorul care a descoperit virusul HIV și câștigător al premiului Nobel

A murit Luc Montagnier, cercetătorul care a descoperit virusul HIV și câștigător al premiului Nobel

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 09:43 11 Feb 2022 Modificat la 09:43 11 Feb 2022

Montagnier a murit marţi, într-un spital american din Neuilly-sur-Seine. Joi dimineaţa, Didier Raoult - „guru al clorochinei” - a confirmat vestea printr-un tweet: „Luc Montagnier a murit. Pierdem un om a cărui originalitate, independenţă şi descoperiri de ARN au permis crearea laboratorului care a izolat şi identificat virusul SIDA”.

Montagnier avea 89 de ani şi, în 2008, împreună cu profesorul Françoise Barré-Sinoussi şi cu virologul german Harald zur Hausen, a primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru că a descoperit virusul HIV. Recent, Montagnier îmbrăţişase poziţiile No Vax.

Născut la 18 august 1932 în Chabris, un orăşel situat în Centre-Val de Loire, a fost director emerit al Centre national de la recherche scientifique şi al Unităţii de Oncologie Virale a Institutului Pasteur din Paris, unde, în 1983, împreună cu Francoise Barre'-Sinoussi, a descoperit virusul HIV.

Pentru această descoperire, Montagnier a câştigat Premiul Nobel pentru Medicină, în 2008. Foarte stimat, omul de ştiinţă a lucrat cu cele mai mari institute ştiinţifice din lume.

Pe lângă faptul că era director emerit al CNRS şi profesor la Institut Pasteur, a fost director al Centrului de Biologie Moleculară şi Celulară de la Queens College al Universităţii City din New York, director al unui institut de cercetare la Universitatea Jiao-tong din Shanghai.

âMunca lui a primit nenumărate premii şi onoruri, informează Mediafax.

În ultimele decenii ale vieţii şi carierei sale, Montagnier a susţinut multe teorii neştiinţifice. De la declaraţiile sale din 2010 cu privire la HIV, care ar putea fi eradicat cu o schemă nutriţională anume, până la cercetările privind principiul de bază al homeopatiei.

Mai nou, a susţinut utilizarea de papaya împotriva SARS şi Parkinson până la susţinerea multor teze care stau la baza mişcărilor anti-vecciniste, punând la îndoială siguranţa vaccinurilor.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole