Antena 3 CNN Life Oameni Viața uimitoare a pensionarului român care a donat 21.000 de euro. „Banii ar putea rămâne oricând fără mine. La ce-mi folosesc, dacă nu ajung la cei care au nevoie?”

Viața uimitoare a pensionarului român care a donat 21.000 de euro. „Banii ar putea rămâne oricând fără mine. La ce-mi folosesc, dacă nu ajung la cei care au nevoie?”

1 minut de citit Publicat la 13:45 06 Sep 2016 Modificat la 13:45 06 Sep 2016

Profesorul Ion Mihai Giuran, în vârstă de 87 de ani, a ajuns recent în atenția publicului din România după ce a donat 21.000 de euro pentru ca spitalul din Slatina să cumpere incubatoare pentru bebeluşii născuţii prematur. Ion Mihai Giuran a trăit mult timp în Anglia, unde a predat limba engleză, dar după Revoluţie a revenit în ţară. Impresionat de problemele pe care le au spitalele, bătrânul a vrut să ajute. Puțini sunt însă cei care cunosc istoria cutremurătoare a acestui om.

În tinereţe, a trecut, de-a lungul a 12 ani, prin 13 închisori, ca deţinut politic, a îndurat anchete ale Securităţii mulţi ani după eliberare şi a reuşit, în cele din urmă, să plece în Anglia. Aici a locuit pentru 25 de ani, a lucrat ca profesor de engleză, iar în 2006 s-a întors definitiv în România, moment în care a început să-şi doneze banii în scopuri caritabile, scrie adevarul.ro.

În ceea ce priveşte perioada detenţiei, memoria lui Mihai Giuran a păstrat unele amănunte extrem de fidel, dar altele se amestecă. A cunoscut brutalitatea torţionarilor, perversitatea anchetatorilor, duşmănia şi cruzimea comuniştilor faţă de oamenii de rând.

„Sunt la sfârşitul vieţii, banii ar putea rămâne oricând fără mine şi eu fără ei, la ce-mi folosesc dacă nu ajung la cei care au nevoie?” a spus profesorul Mihai Giuran.

Citiți AICI întregul interviu

 

 

 

Etichete: profesor bebelusi
Citește mai multe din Oameni
» Citește mai multe din Oameni
TOP articole