Antena 3 CNN Actualitate Locale A murit judecătoarea care l-a condamnat pe Gheorghe Dincă la 30 de ani de închisoare

A murit judecătoarea care l-a condamnat pe Gheorghe Dincă la 30 de ani de închisoare

Alexandra Axinia
<1 minut de citit Publicat la 12:12 01 Mai 2023 Modificat la 12:41 01 Mai 2023

Pe portalul Tribunalului Olt a fost postat mesajul: "Tribunalul Olt îşi exprimă profundul regret pentru încetarea din viaţă a doamnei COTOI Diana Mihaela, fost judecător al Secției Penale din cadrul acestei instanțe, colegă ce va rămâne în amintirea noastră ca un veritabil model uman şi profesional. În aceste clipe de profundă tristețe noi, colegii, transmitem condoleanțe familiei îndoliate și ne rugăm lui Dumnezeu s-o odihnească în pace!".

Conform gândul.ro, trupul neînsuflețit al judecătoarei va fi depus la Biserica Mare din satul Pojogeni (Valea Rea), Târgu Cărbunești, judeţul Gorj, în 30.04.2023, iar înmormântarea va avea loc la cimitirul din aceeași localitate în ziua de marți, 2 mai, ora 11.00.

Diana Cotoi avea o vechime de peste 25 de ani. Printre cele mai cunoscute cazuri de care s-a ocupa enumerăm: cazul lui Gheorghe Dincă, pe care l-a condamnat la 30 de ani de închisoare, cazului fiului lui Sile Cămătaru și al lui Bercea Mondialu.

Citește și: Bărbatul care conducea barca scufundată în râul Mureş, la Periam Port, reţinut pentru ucidere din culpă

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole