Antena 3 CNN Actualitate A murit Ionuţ, tânărul de 31 de ani care a stat două luni în comă profundă, după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea

A murit Ionuţ, tânărul de 31 de ani care a stat două luni în comă profundă, după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:14 25 Mar 2023 Modificat la 18:10 25 Mar 2023

Reamintim că problemele lui Ionuț au apărut la scurt timp după ce a plecat din țară, la muncă. Și-a sunat mama și i-a spus că îl doare măseaua tare și, deși a fost sfătuit să meargă la spital, tânărul a decis să revină în țară. Nu a mers la stomatolog, dar în momentu în care durerea s-a acutizat, a mers la spitalul din Cernavodă. De acolo medici l-au trimis la Constanța. 

”Aici i-au spus că este o problemă la măsea. I-au trimis analizele la București. L-au luat a doua seară, l-au băgat la operație, la gât. Apoi nu am mai știut nimic de el. Am stat două zile fără să îmi spună cineva, ceva. 

Am aflat că e la Terapie Intensivă. După patru zile, l-am văzut. Sunt 6 operații. Patru la plămâni și de două ori la gât. Doctorii spun că s-a extins infecția. Acum, starea lui este foarte gravă”, susține Mirela Călărău, mama tânărului.  

”Arată într-un hal... e cadavru viu! Vă apucă groaza!

”La ultima intervenție a băiatului ni s-a relatat că a avut o hemoragie internă. De atunci nu și-a mai revenit. A intrat în comă. Ei, medicii, tocmai ne-au spus că e în comă. De ce nu ne-au spus înainte? Ne spuneau că este sedat. A fost legat de mâni, să nu se scoale să facă rău. Arată într-un hal... A slăbit în două luni... e cadavru viu! Vă apucă groaza! Are răni pe picioare de la poziția în care stătea. Îi dădeau apă și ceai”, povestește și tatăl. 

”Are răni pentru că nu au avut grijă de el”

Părinții tânărului susțin că rănile de pe corp sunt din cauză că asistentele nu au avut grijă la timp de tânăr. Mai mult decât atât, mama spune că a venit de acasă cu cele necesare, însă nu a fost lăsată să îi facă igiena corporală. 

Reprezentanții spitalului se apără

Reprezentanții spitalului județean spun însă că tânărul s-a prezentat la Urgențe foarte târziu, când infecția se împrăștiase deja în tot corpul și deși s-au depus toate eforturile posibile, evoluţia patologiei nu a fost una favorabilă. 

”Înțelegem durerea familiei dar considerăm că afirmațiile făcute în spațiul public nu se confirmă. Pacientul beneficiază de resurse medicale avansate si cu toate acestea personalul medical a fost supus la presiuni din partea rudelor”, susține Crina Kibedi, purtător de cuvânt SCJU Constanța.  

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole