Antena 3 CNN Actualitate A murit Ioana Măgură Bernard, una dintre marile voci ale Radio Europa Liberă

A murit Ioana Măgură Bernard, una dintre marile voci ale Radio Europa Liberă

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 16:46 04 Aug 2022 Modificat la 16:46 04 Aug 2022

„Ioana Măgură Bernard a murit. Dumnezeu s-o odihnească! Era sigură că se va reîntâlni acolo cu Noel”, a scris Liviu Tofan, pe pagina sa de Facebook.

Ioana Măgură Bernard a studiat actoria la Institutul de Artă Teatrală şi Cultură Cinematografică (IATC, astăzi UNATC) din Bucureşti. După absolvire, a fost repartizată la Craiova, dar a reuşit să se întoarcă la Bucureşti în 1963, crainică la radio şi televiziune, potrivit Radio Europa Liberă.

Între 1964-1968 a fost una din cele mai cunoscute prezentatoare ale Televiziunii, iar momentul de glorie a venit în 1969, când a prezentat a doua ediţie a festivalului de muzică „Cerbul de Aur”, de la Braşov, alături de Ştefan Bănică . A fost, de altfel, și anul în care a reușir să fugă din România în Occident.

„Dacă a fost bună de Televiziunea română, este bună şi de Europa Liberă", relata Ioana Măgură Bernard argumentul directorului de atunci al Europei Libere, Noel Bernard (25 februarie 1925- 23 decembrie 1981), când a decis să o angajeze, în 1970.  Doi ani mai târziu, cei doi s-au căsătorit.

Activitatea sa a continuat la Europa Liberă până în vara anului 1995, când postul de radio s-a mutat de la München la Praga.

„Nu m-am considerat vreodată un simbol, ci doar un bun profesionist, care-şi face datoria. Simbolul libertăţii pentru milioane de români a fost Radio Europa Liberă. Abia în 1995, când REL a închis studiourile din München şi s-a mutat la Praga, am ieşit la pensie şi m-am stabilit în California, unde locuia fiica mea împreună cu soţul ei şi cu nepoţelul meu de un an.

Din acel moment, cariera mea în radio s-a încheiat şi am debutat în cea de bunică: îndeletnicirea mea principală în ultimii 14 ani“, povestea ea într-un interviu pentru Adevărul în 2001.

Ioana Măgură Bernard fost crainică de ştiri, dar a citit şi scrisori şi documente ale unor disidenţi români şi din alte ţări ale lagărului socialist pe care Radio Europa Liberă le difuza pentru a-i ţine pe români la curent cu mişcările de protest anti-comuniste din acea epocă.

Ioana Măgură Bernard a realizat la Radio Europa Liberă emisiunea „Oameni, Idei, Atitudini” În decembrie 1990, a ajuns să fie invitata lui Emil Hurezeanu în același program.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole