Antena 3 CNN Actualitate A murit încă una dintre victimele arse în exploziile de la Crevedia

A murit încă una dintre victimele arse în exploziile de la Crevedia

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 08:37 04 Sep 2023 Modificat la 10:08 04 Sep 2023

"În cursul acestei dimineți, a decedat la Spitalul Floreasca un pacient aflat în stare foarte gravă încă de la începutul internarii, cu arsuri pe 95% din suprafața corporală. Adresăm condoleanțe familiei.", a transmis Ministerul Sănătății, luni.

Pacientul care a murit avea 43 de ani și era civil. La Spitalul Floreasca au mai rămas internați doar pompieri, acum.

Bilanțul urcă la patru decese în urma exploziilor de la Crevedia, iar în acest moment, în spitalele din București, se mai află peste 20 de răniți.

Citește și: Explozia de la Crevedia. Situaţii critice pentru cadrele medicale din cauza numărului foarte mare de victime

Pacienţii cei mai critici sunt la Spitalele Bagdasar Arseni și la Spitalul Floreasca.

Duminică, Ministerul de Interne a anunțat că în urma exploziei de la stația GPL din Crevedia au fost 58 de victime.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole