La o zi după ce poliția a descoperit trupul mutilat al lui Jackie Vandagriff, în apropierea universității unde studia, de pe contul său de Twitter a fost postat un mesaj criptic.
”Niciodată nu am știut că mă pot simți așa” a fost mesajul care i-a luat prin surprindere pe anchetatori.
Aceștia au anunțat că nu știu cine este semnatarul mesajului, dar că a fost lansată o investigație.
În cazul morții brutale a tinerei a fost reținut un bărbat, Charles Dean Bryant, care a fost pus sub acuzare.
Dovezile indică faptul că Bryant s-a întâlnit cu ea în seara premergătoare crimei, apoi a ucis-o și i-a incinerat cadavrul.