Antena 3 CNN Actualitate A murit Ilie Balaci. Averea fabuloasă strânsă de marele fotbalist

A murit Ilie Balaci. Averea fabuloasă strânsă de marele fotbalist

1 minut de citit Publicat la 12:26 21 Oct 2018 Modificat la 12:26 21 Oct 2018

A murit Ilie Balaci. Marele fotbalist Ilie Balaci a murit duminică în urma unui stop cardio-respirator.

Citește și: A murit Ilie Balaci
 
A murit Ilie Balaci. Ilie Balaci, în vârstă de 62 de ani, a căzut din senin duminică dimineaţă, iar la scurt timp i s-a declarat decesul.

Pentru că a antrenat în zona Golfului, Ilie Balaci avea o avere colosală. După ce s-a retras prematur din cariera de fotbalist, Balaci, care a murit la doar 62 de ani, s-a dus ca antrenor în afara Europei.

A murit Ilie Balaci. Ce a făcut Lorena Balaci imediat după moartea tatălui său

A murit Ilie Balaci. A început în Tunisia, apoi a fost tehnician prin Maroc, Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite sau Qatar.

"La început, aveam salariu de 10.000 de dolari pe lună şi m-am rugat ca toată viaţa să traiescu cu salariul ăsta. După ce am cucerit trofee, am trecut la alt nivel, la 100.000 de dolari pe lună", mărturisea Ilie Balaci, potrivit wowbiz.ro.

A murit Ilie Balaci. Ultima apariție publică a marelui fotbalist Ilie Balaci

Balaci a strâns câteva milioane de dolari ca antrenor, iar pasiiunea sa a fost să aibă cât mai multe maşini.

A murit Ilie Balaci. Fostul mare fotbalist avea 6 maşini, preferata sa fiind un Mercedes care valora 100.000 de euro. Ultimul club antrenat de Balaci a fost Al Suwaiq, în Oman, unde a antrenat în sezonul 2016-2017.

A murit Ilie Balaci. Mesajul clubului Universitatea Craiova, după moartea lui Ilie Balaci

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole