Antena 3 CNN Actualitate Locale A murit încercând să schimbe un bec

A murit încercând să schimbe un bec

1 minut de citit Publicat la 20:37 09 Aug 2016 Modificat la 20:37 09 Aug 2016

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna Găneasa a murit marţi seara electrocutat pe un stâlp de iluminat public din localitate, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.

Bărbatul era electrician şi a urcat pe stâlpul de iluminat public pentru a înlocui un bec. El nu purta echipament de protecţie şi a rămas blocat între stâlp şi scara pe care urcase la înălţime, conform declaraţiilor unor surse.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt a precizat că bărbatul s-a electrocutat pe stâlpul de iluminat public, la o înălţime de circa opt metri şi a rămas acolo blocat, inconştient, până la sosirea echipajelor de salvatori.

Pompierii şi cadrele medicale sosite la faţa locului nu au putut să intervină până în momentul în care o echipă a distribuitorului de energie electrică nu a întrerupt alimentarea cu energie astfel încât salvatorii să poată acţiona în siguranţă.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, un echipaj de pompieri cu autoplatforma pentru salvare de la înălţime, precum şi un echipaj SMURD pentru intervenţie şi descarcerare.

"Când au ajuns echipajele de salvatori bărbatul era inconştient, era blocat pe stâlp la aproximativ opt metri înălţime. El a fost coborât cu ajutorul autoplatformei pentru salvări de la înălţime şi predat echipajului de la Ambulanţă. Personalul medical a constatat decesul", a spus reprezentantul ISU Olt.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole