Benone Sinulescu se afla internat în spital de duminică, iar starea sa s-a înrăutăţit continuu, decedând joi în jurul orelor 14:50. Artistul avea mai multe probleme de sănătate, printre care şi o pneumonie care i-a fost fatală.
De altfel, cântăreţul a fost internat în luna iunie după ce de asemenea a fost internat în casă şi a fost găsit inconştient de către apropiaţi. Atunci medicii au reuşit să îl stabilizeze, a fost chiar şi la o clinică de recuperare.
De această dată, organismul lui Benone Sinulescu a fost prea slăbit, iar medicii nu au mai reuşit să facă nimic. Potrivit soţiei artistului, acesta devenise optimist în ultima perioadă şi spera că starea sa de sănătate se va îmbunătăţi. Dar de duminică, atunci când au apărut ultimele semne de neputinţă, starea sa a fost din rău în mai rău.
Familia se pregăteşte acum de înmormântare, rămâne de văzut dacă se va face şi o autopsie, dat fiind că a decedat în spital.
Benone Sinulescu lasă în urma sa o avere muzicală impresionantă, cu peste 100 de cântece.
Prima declarație a soției: ”N-a vrut să fie dus la spital, de frică, din cauza COVID”
Artistul născut la data de 24 mai 1937 într-o familie muncitoare, și-a descoperit dragostea pentru muzică încă de când era copil. Micuţului Benone îi plăcea să cânte cocoțat într-un copac, de unde credea că putea atrage atenția întregii lumi. A cântat şi în corul bisericii, la Denii și la Prohod. De altfel, avea și de unde să moștenească talentul. Tatăl său avea o voce deosebită.
După ce a terminat școala elementară în Siriu, Benone Sinulescu a devenit solistul școlii din Pleșcoi, precum și dirijorul corului. La vârsta de 12 sau 13 ani, știa deja pe de rost melodii cântate de Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătărețu și Ion Luican. Tot elev fiind, la Școala Medii Tehnice din Buzău, a început să cânte la stația de amplificare a orașului, iar unul dintre primele melodii pe care le-a interpretat a fost ”De la moară până la gară” a Ioanei Radu.
[GAL layout="4"]