Antena 3 CNN Actualitate Inedit A murit Amou Haji, cel mai murdar om din lume. De ce a refuzat să se spele timp de 60 de ani

A murit Amou Haji, cel mai murdar om din lume. De ce a refuzat să se spele timp de 60 de ani

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:33 25 Oct 2022 Modificat la 14:51 25 Oct 2022

Iranianul Amou Haji a încetat din viață la vârsta de 94 de ani, relatează presa de stat de la Teheran.

El nu s-ar mai fi spălat de mai bine de o jumătate de secol, potrivit agenției iraniene IRNA.

Amou Haji trăia singur, având o reputație bine consolidată de pustnic.

El a închis ochii pentru ultima dată duminică, în satul Dejgah din provincia Fars.

Conform sursei citate, "cel mai murdar om din lume" a refuzat constant să se spele, de teamă că s-ar putea îmbolnăvi.

Totuși, în cele din urmă el a fost confruntat cu apa, ce-i drept, nu de bună voie: sătenii l-au luat și l-au dus la o baie pentru prima dată în ultimele decenii.

Temător că baia l-ar putea îmbolnăvi, Amou Haji a fost dus cu forța să se spele

Istoricul moment s-a petrecut în urmă cu câteva luni.

Nu este clar, din relatarea sursei iraniene, ce efect a avut baia forțată asupra lui Amou Haji.

În 2013, bărbatul a fost portretizat într-un documentar numit "Strania viață a lui Amou Haji", mai precizează presa din Iran, citată de publicațiile internaționale.

Cazul "celui mai murdar om din lume", relatat de presa internațională pe când "eroul" încă era în viață

Pe când trăia, Amou Haji nu era tocmai genul "comun" de pustnic: arăta ca Moise din Biblie, după ce a căzut prin șemineu, cu o barbă groasă impregnată de cenușă și noroi.

Un material publicat la începutul acestui an de Times of Israel menționa că eroul relatării nu mai făcuse baie de 60 de ani.

El și-a petrecut ultima parte a vieții locuind fie într-un bordei, fie într-un adăpost din cărămidă, pe care i l-au construit, din milă, localnicii.

Înfrățirea cu murdăria ar fi fost rezultatul mai multor traume emoționale pe bărbatul care le-a suferit în tinerețe.

S-ar putea ca persoanele sensibile să strâmbe din nas, dar publicația citată a precizat că hrana favorită a acestui om era carnea putredă a animalelor moarte.

În plus, Amou Haji obișnuia să fumeze excremente uscate de animale printr-o țeavă ruginită, pentru că țigările obișnuite erau prea "slabe" pentru el.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole